A fost legală decizia regelui Mihai I de arestare a mareșalului Antonescu?

Pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia românii din jurul munților Carpați decideau să se unească într-un singur stat unitar și indivizibil. A urmat o scurtă perioadă de pace în care relațiile României cu pierzătorii din primul război mondial au fost extrem de reci.

În 1940 URSS cerea și obținea de la Carol II Basarabia, dobândită de regatul României pe 27 martie 1918, pentru ca apoi, sub presiunea militară a Germaniei, să se piardă și jumătatea de Nord a Ardealului și sudul Dobrogei, Cadrilaterul.

Colapsul teritorial din 1940 a determinat și colapsarea politică a statului român. Carol al II-lea, privit de către popor ca un trădător, este forțat să părăsească țara, să abdice în favoarea fiului său încă necopt: Mihai I.

Însă conducătorul de facto al țării avea să devină Ion Victor Antonescu, cadru militar cu experiență ce avea să fie numit în scurt timp mareșal.

În 1941 România se alătura Germaniei într-o alianță militară ce avea drept principal scop redobândirea Basarabiei și spălarea rușinii din 1940, atunci când regele Carol al II-lea a acceptat retragerea rușinoasă a armatei și administrației de dincolo de Prut.

În 1944 sorții războiului nu mai erau așa favorabili României. Armata sovietică se afla deja pe Prut în vară.

În toată perioada de război mareșalul Ion Antonescu a păstrat partidele politice tradiționale și nu a dispus eliminarea oponenților politici. Bun strateg, era conștient că este posibil să vină acel moment în care România va trebui să caute și o altă soluție, ori acea soluție nu mai putea să îi aparțină.

În 1944 mareșalul căuta să încheie un armistițiu cu puterile aliate din perioada 1916-1919, adică Anglia și Franța. Însă noul echilibru de forțe făcea ca aportul militar al URSS să nu poată fi neglijat, așa că aliații nu doreau să intre în conflict politic cu Iosif Stalin. Așa că încercările lui Ion Victor Antonescu se loveau de un zid.

Acela a fost momentul și contextul în care, pe 23 august 1944, mareșalul avea să fie arestat la comanda regelui Mihai I.

Dar a fost oare această comandă una legală? Se putea dispune arestarea mareșalului Antonescu?

După 1940 țara era condusă de către mareșal sub titulatura de conducătorul statului. Regele își păstra importanța, însă îndeplinea doar un rol formal.

Cu toate acestea pe 23 august 1944 îl chema pe mareșal la palat. A fost o discuție scurtă în care regele l-a acuzat de faptul că nu încheia războiul cu rușii și că mută astfel conflictul pe pământ românesc. Mareșalul a replicat cu argumente strategice solide și care indicau faptul că URSS nu va accepta pacea ci o ocupație totală. Așa s-a și întâmplat de altfel.

Alături de rege era o mică gardă militară, membri ai partidului comunist român și reprezentanți ai partidelor democratice interbelice.

Mareșalul nu venise pregătit pentru o astfel de situație, gândurile sale erau pe front, acolo unde lucrurile trebuiau puse în ordine. Se pregătea o rezistență românească puternică pe linia munților Carpați.

În cele din urmă regele Mihai I avea să dispună arestarea lui Antonescu, mareșalul fiind ulterior predat către URSS. Din închisorile rusești avea să scape după puțini ani și numai ca să sfârșească împușcat în închisoarea Jilava.

Dar a fost decizia regelui una legală?

Ca să răspundem la această întrebare ar trebui să privim legislația din acel moment. Ori conform acesteia mareșalul nu încălcase nici o lege, nu exista o bază legală pentru un astfel de gest.

Practic am asistat la o lovitură de stat, moment în care ordinea firească nu mai este respectată de actori importanți din stat. Nici decizia de expediere a mareșalului la Moscova nu avea nici o rațiune juridică, dar cui îi mai păsa de acest lucru când războiul se afla la porțile țării.

3 comentarii

  1. 1. In 1940 URSS nu cerea și nu obținea nimic de la Carol I.
    2. Antonescu avea OBLIGAȚIA ISTORICĂ să se oprească la NISTRU. Exista PRECEDENTUL FINLANDEZ.
    3. Este un punct de vedere dar subiectul este tratat mai mult decât superficial, „prezența celor câțiva membri ai micului partid comunist” în anturajul regelui este mai degrabă o figură de stil .
    4. O documentare serioasă ar face posibilă nu doar schimbarea perspectivei cât mai ales evitarea unor greșeli impardonabile.
    5. Chiar dacă înțeleg că scopul este altul,nu am putut să nu vin cu aceste mici observații. Și da,acum ați mai intrat în posesia datelor personale ale altui ,,fraier”. V-ați atins scopul!

  2. Situația era dezastruasă pentru România în acel moment dar, a nesocoti strădaniile Mareșalului de a trata cu URSS un armistițiu (v.Stockholm),a fi sisținut de Marea Britanie (v.Maniu) pentru a-l înlătura de la conducerea statului pe Mareșal, a ascunde telegrama de la Stockhom referitoare la acest armistițiu(v.Maniu),al acesta și ordonarea armatei române să înceteze focul contra Armatei Roșii și aproape 170000de militari români să ia drumul Siberiei „gratyit”,fără luptă, că prizonieri de război(între 23August și 12Septembrie), a-l preda sovieticilor pe Conducătorul Armatei Române și după aproape doi ani în care sovieticii l-au tratat onorabil, să-l condamne la moarte drept CRIMINAL DE RĂZBOI și să-i refuzi comutarea sentinței din Moarte cu executare în Condamnare pe viață asta se cheamă ÎNALTĂ TRĂDARE NAȚIONALĂ !

  3. Totul a fost o cacealma. Așa cum a fost și în 1990 cu refuzul lui Iliescu de a semna unirea cu Moldova. Trădare de trei ori trădare ân ambele cazuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.