1. Educația lui Alexandru Ioan Cuza în spirit modern și național

Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre tinerii moldoveni dedicați trup și suflet luptei pentru propășire națională și realizarea Unirii Țării Românești cu Moldova.  S-a născut cu puțin peste două secole în urmă, la 20 martie 1820, la Bârlad. Tatăl său, Ioan Cuza era un boier român din Moldova cu avere mijlocie, care ocupase funcții în administrația Moldovei. Mama lui, Sultana Cozadini provenea dintr-o familie greco-italiană, din Constantinopol, care însă adoptase modul de viață românesc și se stabilise în Moldova.

            Micul Alexandru Ioan Cuza va urma școala, ca toți copiii cu posibilități ai familiilor boierești din Moldova, la celebrul Pension Victor Cuenim din Iași, deschis recent, în 1828. Victor Cuenim era un ofițer francez din armata lui Napoleon care nu s-a mai întors în Franța, din campania din Rusia, alegând să își folosească resursele financiare pentru a construi în Iași, o școală, dat fiind faptul că boierimea română voia să-și  educe copiii în spiritul cunoașterii limbii franceze și a culturii occidentale, după 1821. Aici, îl regăsim coleg de școală, între alții,  cu Mihai Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, viitori revoluționari și oameni politici ca și el. Pe lângă educația școlară propriu-zisă, elevii au venit în contact și cu ideile novatoare ale Revoluției Franceze.

            În 1835, Alexandru Ioan Cuza și-a susținut examenul de Bacalaureat la Paris, apoi a urmat studii universitare de drept, după aceea de medicină, pe care nu le-a finalizat cu o diplomă de licență. A făcut parte din Societatea Economiștilor, unde va activa până în 1840.

2.Activitatea administrativă-punct de plecare în activitatea politică

La acea dată, în Moldova, tinerii cu studii, chiar nefinalizate, puteau accede în funcții administrative, în condițiile în care din 1831 și 1832, în Țara Românească și Moldova intraseră în vigoare Regulamentele Organice, cu rol de constituții, redactate sub ordinul Rusiei Țariste, de către comisii de boieri români și demnitari ruși.

 Așadar, în timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834-1848), Alexandru Ioan Cuza intră în sistemul judiciar, conducând ca președinte, Judecătoria Covurlui.  La 30 aprilie 1844, s-a căsătorit cu Elena Rosetti, sora lui Theodor Rosetti, viitor șef al Guvernului în 23 martie 1888-26 martie 1889 și Guvernator al Băncii Naționale a României între 1890 și 1895. Zestrea acesteia îi va permite să aibă averea necesară pentru a fi ales în Adunarea Deputaților și, mai târziu să candideze la funcția de domn al Moldovei.

3.Revoluționar, exilat, funcționar, militar, prefect

Alexandru Ioan Cuza a participat la Mișcarea Revoluționară din 28 martie/9 aprilie 1848, de la Hotelul ”Petersburg” din Iași, unde s-a citit ”Petițiunea Proclamațiune” în 35 de puncte, dar vigilența domnitorului Mihail Sturdza și aservirea aparatului polițienesc au făcut ca evenimentele de la Iași să nu aibă amploarea celor din Transilvania și din Țara Românească, deși revoluționarii moldoveni se vor remarca în exil în domeniul elaborării proiectelor politice.

Alexandru Ioan Cuza, împreună cu alți revoluționari reușesc să evadeze din arest, sprijiniți de consulul britanic de la Brăila și să fugă în Transilvania, în loc să ajungă arestați în Turcia. Trecând în Bucovina, Alexandru Ioan Cuza va pleca apoi, până în 1849, la Viena, Paris, apoi la Constantinopol, de unde a revenit în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, în 1849.

Alexandru Ioan Cuza va redeveni președinte al Judecătoriei Covurlui, în perioada 1849-1851. În 1851, ajunge să ocupe un post de director la Ministerul Trebilor Dinlăuntru (Ministerul Afacerilor Interne), cu rang de vornic. Reîntors la președinția Judecătoriei Covurlui în 1855 și 1856, devine la 6 iunie 1856, pârcălab de Covurlui (prefect). Ocupă această demnitate până la instaurarea Căimăcămiei în 1856, când este destituit de Caimacamul Teodor Balș. În 1854, Alexandru Ioan Cuza îl cunoaște la Galați pe belgianul Cezar Liebrecht, care era un simplu crupier la Cazinoul din Galați, unde Cuza juca frecvent cărți. Cezar Liebrecht l-a învățat pe Cuza cum să evite sau să recunoască trișorii. Având un trecut necunoscut, de inginer, ofițer în mai multe armate, Liebrecht s-a împrietenit cu Alexandru Ioan Cuza, prin mijlocirea căruia ajunge șef al serviciului telegrafic din Galați, unde îl anunța pe Cuza despre anumite telegrame confidențiale.

      În 1853-1856, are loc Războiul Crimeii, între Rusia pe de o parte și Imperiul Otoman, ajutat de Franța, Anglia pe de altă parte. La Congresul de Pace de la Paris, din 30 martie 1856, s-a pus deschis problema soluționării ”problemei românești”, adică se putea realiza un stat românesc compus din Moldova și Țara Românească, urmând ca detaliile să fie stabilite ulterior. Suzeranitatea otomană a fost înlocuită cu ”garanția colectivă a Marilor Puteri Europene” Acest imens câștig internațional nu fusese posibil însă fără implicarea foștilor revoluționari pașoptiști exilați care făcuseră numeroase memorii către cancelariile occidentale, luaseră legătura cu revoluționarii francezi, italieni care nu abandonaseră ideea unei revoluții europene, chiar dacă Ludovic Napoleon Bonaparte se proclamase în 1852, Împărat al Francezilor sub numele de Napoleon al III-lea. Edgar Quinet, J.A. Vaillant, A. Ubicini, simpatizanți ai cauzei românești promovaseră ideea emancipării naționale a românilor în presa occidentală.

            În 1829, Ioan Deivos fusese primul român intrat în masoneria franceză. Ulterior, până în 1846, C.A. Rosetti, Dimitrie și Ion Brătianu intraseră în două loji masonice, ”Atelierul Străinilor” și ”Trandafirul Liniștii Desăvârșite”. Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Tell fondaseră în 1843, Societatea ”Frăția” pe principii masonice. Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu făceau parte și ei din loji masonice, fapt ce le ușura cooperarea cu revoluționarii și politicienii occidentali, în vederea sprijinirii luptei naționale.

            Alexandru Ioan Cuza își asigurase un sistem de relații foarte bine pus la punct în Moldova. Dovadă este faptul că în corespondența consulilor francezi de la Iași și Galați, pârcălabul Alexandru Ioan Cuza apărea ca ”omul nostru„ un om integru și profesionist. Se pare că Alexandru Ioan Cuza a fost de acord să ofere sediul unei unități de jandarmi de pe malul Dunării, aflate în subordinea directă a lui Cuza,  unei companii comerciale, ajutându-l astfel pe consulul francez din Galați.

            Astfel, se explică de ce, în momentul instituirii ”Căimăcămiilor” (”locotenențelor domnești”), la expirarea, în 1856, a mandatelor de șapte ani ale domnitorilor de la Iași și București conform Convenției de la Balta Liman din 1849, Alexandru Ioan Cuza revine în cercurile puterii, imediat după moartea caimacamului Teodor Balș, când la Iași, a fost numit caimacam, Nicolae Vogoride, un grec antiunionist, dar intrat prin căsătorie în cercurile boierilor moldoveni de neam.

            Nicolae Vogoride se căsătorise cu o boieroaică de neam, Cocuța Conachi, soră vitregă a pașoptistului Costache Negri.

            Se pare că Alexandru Ioan Cuza, deși căsătorit, a ajuns relativ repede în antutajul Cocuței Conachi și de aici își va croi o carieră militară fulminantă fiind avansat în două luni de la porucic (sublocotenent), la căpitan și maior.

            Marile Puteri au decis ca în Țara Românească și Moldova, în 1857 să fie organizate două Adunări Ad-Hoc (cu scop definit) având ca obiectiv consultările pentru unire. Înființarea Adunărilor a fost cerută de Anglia și Franța, atunci când diplomații turci și austrieci au spus că în Țara Românească și Moldova, nu se știa opinia conducătorilor. Atunci, replica francezilor și britanicilor ar fi fost: ”nu au fost consultate (Principatele)? Foarte bine, atunci să le consultăm”.

            Congresul de Pace de la Paris din 1856 decisese ca județele din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad Ismail să revină Moldovei, Rusia, înfrântă în Războiul Crimeii, rămânând fără ieșirea la Dunăre pentru următorii 22 de ani.

4.De la comanda Armatei Moldovei la candidatura pentru tronul Moldovei

Alexandru Ioan Cuza își va asuma misiunea deloc ușoară de a veghea la organizarea consultărilor din  Moldova, reușind să fie desemnat ca alegător cu drept de vot direct. Grație relației avute cu soția lui Vogoride, Alexandru Ioan Cuza a avut acces la corespondența secretă a acestuia cu diplomații turci și austrieci, în care caimacamul era sfătuit să falsifice listele cu electori, adică să acorde dreptul de vot (care era în funcție de avere) direct pentru boieri, indirect, prin delegați pentru țăranii înstăriți, numai celor ce s-ar fi opus ideii de unire. Ba chiar s-a aflat că Nicolae Vogoride ar fi emis în alb certificate de ”boier”, adică acte de confirnare a unui rang boieresc și, implicit a dreptului de vot, bogaților care s-ar fi opus Unirii.

Astfel, Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri au publicat în presă informațiile apărute, iar Alexandru Ioan Cuza și-a depus demisia din postul de pârcălab de Covurlui.   Lucrurile se radicalizează și Regina Victoria a Marii Britanii decide să aibă o întâlnire cu Împăratul Napoleon, pe insula Whigt, la Osborne, cei doi monarhi luând hotărârea de fi repetate alegerile, fapt făcut public de aceștia la 12 august 1857.

 În august 1857, s-au deschis lucrările Adunării din Moldova, votul final fiind în 10 septembrie 1857. Ca și în Țara Românească, rezultatele finale, de pe 7 și 8 octombrie 1857 au arătat cu majoritate zdrobitoare un rezultat favorabil Unirii.

La 7 august, 1858, pe baza observațiilor făcute de trimișii Marilor Puteri, la Paris, s-a semnat Convenția de la Paris, care reglementa unirea formală a Principatelor, dar nici nu se preciza explicit că un post nu putea fi ocupat de aceeași persoană în ambele Principate, ”scăpare” ce lăsa liber drumul imaginat de unioniști și care va pune Europa în fața ”faptului împlinit”.

S-a speculat în epocă faptul că soția lui Vogoride nu ar fi dezvăluit neregulile făcute soțului ei numai din iubirea față de Cuza ci și din patriotism, fiindcă l-a acuzat pe Vogoride că, fără zestrea ei, el nu ar fi putut ajunge în aceste posturi înalte și că ar fi redevenit un om simplu, fără niciun viitor dacă ea solicita divorțul.

Cert este că Vogoride a încercat să îi adoarmă vigilența lui Cuza, fiindcă tot rapid, l-a avansat pe Cuza la gradul de colonel și i-a dat comanda Armatei Moldovei.

Moldova a organizat alegerile pentru desemnarea deputaților care să-l aleagă pe domnitor între 14 și 18 decembrie 1858. De menționat este faptul că urmau apoi să fie primite, conform Convenției de la Paris din 1858, candidaturile pentru domnie. Deși unioniștii obținuseră majoritatea în Adunarea Electivă, 33 de mandate din totalul de 55 câte număra Adunarea Electivă a Moldovei, la tron erau nu mai puțin de 38 de candidați. Vasile Alecsandri, Costache Negri și Alexandru Ioan Cuza erau cei mai importanți candidați sprijiniți de unioniști, în timp ce conservatorii îi susțineau pe Mihai Sturdza și pe fiul său Grigorie Sturdza. Se va vedea, că va fi un joc tactic al bătrânului Sturdza, în care se amestecau și interesele străine care voiau să anuleze ideea de unire  (Austria, Turcia, Rusia) sau să se creeze un stat marionetă, numai bun de anexat (Rusia și Austria).

5.Tronul Moldovei, o competiție între partioți și agenții secreți ai puterilor străine ostile Unirii

Am văzut mai sus că unioniștii se afiliaseră la loji masonice  aflate sub oblăduirea Marelui Orient al Franței,  reușind astfel, să intre în contact direct cu politicienii de prim rang de la Londra, Paris, Torino.

Unioniștii învățaseră regulile conspirativității, în cadrul lojilor masonice, activităților revoluționare și de exil, dar Moldova nu avea încă un serviciu secret bine pus la punct (Țara Românească era în aceeași situație), în afara unor ofițeri specializați din rândurile Armatei și a unor lucrători ai Poliției care întrețineau mici rețele de informatori pentru ca domnitorul să știe ce fac adversarii săi. Uneori chiar unele rude ale domnitorilor alegeau să lucreze, cum se va vedea, în slujba puterilor străine, dar, mai mult, pentru propriile interese nu pentru ale țării unde domne protectorul lor.

Nu același lucru se putea spune de  Marile Puteri, care întrețineau la Consulatele din Principate veritabile agenturi, cu rol de culegere de informații, care apoi, cifrate, plecau către  capitalele imperiale. Negustorii, hangii, meșteșugarii puteau fi și ei folosiți în afaceri secrete, fapt de care și unioniștii începuseră să fie conștienți, fiindcă și ei, în perioadele în care se ascundeau, foloseau diverse deghizări. Nu întâmplător, când va ajunge domnitor, Alexandru Ioan Cuza va lua decizia înființării primei structuri secrete de informații din România, cu ajutorul lui Cezar Liebrecht, camuflate în cadrul Armatei și Serviciului Telegrafic.

Așadar, agenturile străine care operau în Principate au declanșat un adevărat război secret pentru a împiedica Unirea.

La 3 ianuarie 1859, în localul actualului Muzeu de Științe Naturale din  Iași (care a funcționat din 1840 în casa vornicului Costache Sturza), a avut loc o întrunire secretă. Costache Rolla, un unionist ieșean locuia în clădire, într-o mică încăpere de lângă Cabinetul de Științe Naturale (în Cabinetul de Științe Naturale se  va afla scheletul unui elefant, sala fiind cunoscută ca fiind ”La Elefant”) i-a chemat în locuința lui pe electorii unioniști. Lascăr Rosetti a încuiat încăperea unde erau unioniștii, iar maiorul Nicolae Pisoschi, un ofițer din statul major al lui Cuza, ar fi scos sabia, afirmând că nimeni nu va părăsi încăperea înainte ca toți să cadă de acord asupra candidatului partidei naționale. Nu se punea problema unor manifestări populare fiindcă exista o majoritate a unioniștilor în Adunare, iar agitațiile puteau da de bănuit, fiindcă puterile ostile Unirii puteau introduce mai ușor forțe de șoc, care să comită chiar atentate, fapt care chiar a fost la un pas să se petreacă.

Cei mai activi adversari ai unirii au fost Rusia, Austria și Turcia. Cert este că în urma ”procesului verbal ” de la ”Sala Elefant”, Alexandru Ioan Cuza a fost desemnat în mod absolut candidat al partidei naționale. Printre participanți, îi amintim pe: Mihail Kogălniceanu, Constantin Rolla, Anastasie Panu, Vasile Alecsandri,  Nicolae Docan, Petru Cazimir, Petru Mavrogheni, Nicolae Șuțu, Dumitru Miclescu, Constantin Roset Tetcanu, Nicolae Pisoschi.

Astfel, la momentul întâlnirii oficiale din data de 5 ianuarie 1859, la Iași, unioniștii îl susțineau pe Alexandru Ioan Cuza, iar conservatorii îl susțineau pe Mihail Sturdza. Totuși, Mihail Sturdza juca ”la cacialma”. Adepții fiului său, Grigore Sturdza au trecut de partea lui Cuza, pentru ca să fie adormită vigilența unioniștilor. Astfel, sprijinitorii lui Mihai, Sturdza au votat și ei tot pentru Cuza, fiind 48 voturi exprimate din 48 alegători prezenți (numărul total al alegătorilor cu drept de vot era de 55). În plus, Mihail Kogălniceanu, despre care se zvonise chiar că ar fi fost copilul nelegitim al lui Mihail Sturdza (fapt neconfirmat dar prezent în memoria contemporanilor), Manolache Costache Epureanu, viitorul lider conservator cât și Anastasie Panu practicau un ”joc dublu”, reușind să-l convingă pe Sturdza că vor vota cu el.

Grigore Sturdza era însă un agent rus care avea pregătit un plan bine pus la punct. El luptase în Războiul Crimeii de partea Turciei, dar fusese racolat de ruși. Pe front, s-a împrietenit cu un comandant de mercenari polonezi, Nieczula Wierzbicki, care primise numele de ”Murad bei”.

Rușii mizau pe banii unui bancher evreu, Șmul Rabinovici, care a reușit să îl recruteze pe  Nieczula Wierzbicki, contra unei sume mari de bani,  acesta reușind să procure arme și să aducă 450 polonezi în secret, în Moldova. În apropierea datei alegerilor, numărul de militari ai complotiștilot ajunsese cumva la 1200, o forță de șoc considerabilă, dat fiind faptul că Garibaldi cucerise Sicilia cu numai 1 000 de ”cămăși roșii”.

William Sollioms, un alt agent rus comunica unui complotist polonez, Tokarski, faptul că, în caz de succes, i se va găsi și lui un post bun în noua configurație politică. Totuși, informațiile ajung în tabăra unionistă, iar Sollioms se gândea serios că Sturdza va rata tronul, în ciuda optimismului debordant al complotiștilor care visau la bani și ranguri boierești. Numai eliminarea lui Kogălniceanu, Panu și Epureanu valora 1000 galbeni și ”cea dintâi slujbă”, avea să afirme, la anchetă, soția complotistului polonez Grochowski.

Grație lui Cezar Liebrecht, o parte din corespondența lui Sollioms a fost interceptată. S-a aflat că acesta încasase 100 galbeni de la Consulatul Rusiei pentru acțiunile sale de spionaj.

Ca o dovadă a faptului că unioniștii erau la curent cu acțiunile antiromânești, Alexandru Ioan Cuza a ales să nu meargă la întrunirea de pe 3 ianuarie 1858, fiind nominalizat în lipsă, ceea ce arată că unioniștii înțeleseseră că, Alexandru Ioan Cuza, în calitate de șef al Armatei va fi cel mai în măsură să se impună dar să își apere poziția, fiindcă el controla principala forță armată a țării.

Cuza a fost convocat apoi, deși mimase că nu știa nimic. În data de 5 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a votat. Unioniștii au aflat că în clădire intraseră polonezi deghizați care să facă agitație și a înconjurat clădirea Adunării cu soldați din Armata Moldovei pe care îi comanda direct.

Grigore Sturdza a decis să dea drumul acțiunii, propunând ca atacarea noului domnitor și a deputaților unioniști să se facă pe 13 ianuarie 1859. Mercenarii polonezi își voiau răsplata promisă și i-au forțat cumva mâna lui Sturdza.

Austriecii aveau și ei planurile lor. Spionul Ignatz Ferdinand Kek a fost contactat de alți doi agenți, Eduard Engelhart și A.Tetin, care au afirmat că Austria și-ar dori Principatele, chiar cu prețul cedării Galiției către Rusia, dat fiind că Austria și Rusia nu mai aveau nicio rivalitate în acel moment. În 1849, Rusia salvase Austria, înfrângând Revoluția din 1848-1849, la Șiria, lângă Arad. Austria se aliase în 1853 cu Turcia, ocupând Principatele, contrar intereselor Rusiei, dar Rusia avea nevoie de Austria fiindcă dorea să-și recapete ieșirea la Dunăre.

Consulul englez la Iași, Henry A Churchill a reușit să afle rețeaua completă a spionilor și complotiștilor și să o comunice la Londra. Ambasadorul rus de la Constantinopol știa de acțiunile lui Șmul Rabinovici și  Nieczula Wierzbicki, ba chiar l-a sfătuit pe polonez să se pună sub ascultarea consulului rus de la Iași, Popov. Constantin Moruzzi, comandantul unui corp expediționar grec și preotul rus Pop Costa încercaseră să facă agitații și să sprijine alegerea la Focșani a lui Grigore Sturdza, care, apoi să forțeze numirea sa și la București, creând un stat marionetă controlat de ruși. Henry A Churchill aflase și suma de 3000 de ducați investită de complotiști și faptul că armele erau ascunse într-o pădure. Dacă punem la socoteală că Mary Grant, soția lui C.A. Rosetti (pictată de C.D. Rosenthal ca ”România revoluționară”) era soră cu Efingham Grant, angajat timp de mai mulți ani al consulatului englez din București, vedem că unioniștii putuseră să afle informații vitale.

Nu erau singurii care puteau să dea informații directe despre complot. Doi complotiști infiltrați, Alecu von Onciul și Iacob Antosz au dezvăluit domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 10 ianuarie 1859, întregul complot, astfel că rețeaua lui Grigore Sturdza a căzut. Anchetați până în mai 1859, complotiștii arestați au primit pedeapsa cu bătaia (au primit 20 lovituri de bâtă la spate), apoi, pentru a nu avea probleme cu autoritățile din Austria, Rusia, ai cărei supuși erau, complotiștii au fost expulzați din România cu interdicția de a mai intra vreodată aici.  Nieczula Wierzbicki  a declarat că la București, era sprijinit de panslaviști ca Ion, Alexandru Ghica și Constantin Cantacuzino.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost de acord cu eliberarea lui Grigore Sturdza. Evident că, până la 24 ianuarie 1859, data alegerii domnitorului la București, moldovenii i-au informat pe frații lor din București despre faptul că vor trebui să fie atenți. La București, situația era gravă, fiindcă unioniștii erau minoritari și ca atare, sediul Adunării trebuia să fie împânzit de populația Bucureștiului, adunată în secret. Câțiva ofițeri unioniști puteau miza pe unitățile lor, aflate în apropierea locului Adunării Elective de pe Dealul Mitropoliei din București.

Mai era clar că numele lui Cuza trebuia să fie convenit, în secret de către unioniștii din Țara Românească, înainte ca propunerea să meargă în Adunarea electivă. Locul întrunirii secrete va fi stabilit la Hotelul Concordia din București, din actualul Centru Vechi al Capitalei. Delegația moldovenească trebuia să treacă prin București, în drum spre Constantinopol, unde trebuia anunțat rezultatul alegerilor din Moldova, iar acest prilej trebuia folosit pentru a forța și la București alegerea lui Cuza ca domn al Țării Românești, profitând de ”portița ” salvatoare  din textul Convenției de la Paris din 1858.

(Va urma)