4 aprilie 1944. Cum au răspuns americanii, eșecului Operațiunii „Tidal Wave”
La 4 aprilie 1944, în urma bombardamentelor americane asupra Bucureștiului numărul oficial al victimelor a fost de 2.942 de MORȚI şi 2.416 RĂNIȚI. În București NU EXISTĂ niciun monument dedicat acestor victime, în schimb aviatorilor americani li s-au ridicat în ultimii ani două monumente. În timp ce ei, americanii, îșiCitește
Medicina și astronomia la geto-daci
Din păcate, întrucât ritul funerar principal în cazul dacilor era cel de incinerare, specialiştii moderni au la dispoziţie un volum mic de material de cercetare reprezentat de rămășițe umane neafectate de foc, care să îi poată ajuta la efectuara unor analize detaliate cu privire la tipurile de boli specifice zoneiCitește
Manuela Panait: Scurtă istorie a Basarabiei
Fâşia de pământ care abia din secolul al XIX-lea poartă denumirea „Basarabia” se conturează foarte clar pe orice hartă. Este situată în Europa sud-estică, fiind cuprinsă între o serie de frontiere naturale ce îi descriu conturul. Are o formă alungită (circa 400 km), fiind determinată de lungile cursuri aleCitește
Nicolae Grigorescu la Câmpina
Pictorul Nicolae Grigorescu și-a trăit ultimii ani din viață, între 1904 și 1907 la Câmpina, oraș unde astăzi se găsește și ultimul său atelier. A ales acest oraș pentru aerul său patriarhal și, mai ales, pentru împrejurimile de o inegalabilă frumusețe: malurile Prahovei, înconjurate de dealuri acoperite de oCitește
Comemorare a ilustrului om politic Gheorghe Tătărescu, la București
În memoriam Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, ministru, secretar de stat, senator, deputat, ambasador al României la Paris, membru de onoare al Academiei Române. Se împlinesc astăzi, 28 martie 2021, 64 de ani de la moartea gorjeanului Gheorghe Tătărescu. Din partea Asociației culturale Tătărescu, istoricul Andrei Popete Pătrașcu, secretar general, alături deCitește
In memoriam Mariana Drăgescu. 8 ani de la trecerea în eternitate a temerarei aviatoare
„În România de astăzi ea (Mariana Drăgescu) este un simbol; despre ea se scrie în presă și în cărți”… așa se încheie una dintre cărțile dedicate aviatoarelor Escadrilei Albe.Mariana Drăgescu se stingea în ziua de 24 martie 2013, la venerabila vârstă de 101 ani, întregind Escadrila Albă în cer. AuCitește
Nicolae Grigorescu în presa vremii
Primul articol despre Grigorescu, păstrat până în zilele noastre, a apărut în Monitorul Oficial al Moldovei, şi consta de fapt în mulţumirile pe care artistul le primea din partea ministrului Kogăliniceanu pentru picturile de la mânăsirea Agapia unde lucrase între anii 1858-1860: “prin bogăţia compoziţiei, – se scria – prinCitește
Ciprian Demeter: Am uitat să mai cinstim, aşa cum ar trebui, liderii naţionali care au schimbat cursul istoriei
„În ziua de 21 martie/2 aprilie 1821, călare, având în dreapta un preot şi în stânga pe Dimitrie Macedonschi, înaintea sa fiind purtat steagul larg desfăşurat şi el ducând o pâine mare albă, semn al belşugului pe care intenţiona să-l dea ţării, Vladimirescu a intrat în Bucureşti, în fruntea pandurilor,Citește
Galerius, un împărat roman cu origini dacice
Istoria Imperiului Roman și, mai apoi, a Imperiului Bizantin, ca urmaș al celui dintâi, consemneaza o serie de lideri care s-au ridicat în ierarhia administrativă până la cel mai înalt nivel, acela al deținerii puterii imperiale, fără a avea o descendență pură latină ori greacă așa cum poate ne-am fiCitește
Documente din Arhiva Națională a României: 20 martie 1821. Proclamația lui Tudor Vladimirescu către bucureșteni.
20 martie 1821. Proclamația lui Tudor „Către toți locuitorii din orașiul Bucureștilor, parte bisericească și mirenească, boierească și negustorească, și către tot norodul. Pricinile care m-au silit a apuca armele, sânt: pierderea privilegiurilor noastre și jafurile cele nesuferite care le pătimea frații noștri. Mai naintea intrării mele în București, cuCitește
LUPTA DE VEACURI A ROMÂNILOR PENTRU UNITATE NAȚIONALĂ
Moto: ”Unitatea națională fu visarea iubită a voievozilor noștri cei viteji, a tuturor bărbaților noștri cei mari, care întrupară în sine individualitatea și cugetarea poporului … „ Nicolae Bălcescu Între munții Slovaciei și Dunăre, Tisa și Nistru s-a aflat Geția(Dacia), pământ de legendă binecuvântat de Dumnezeu. Marii istorici aiCitește
Ocupații și meșteșuguri la strămoșii geto-daci
Agricultura. Dacii practicau intens agricultura, experiența secolelor de sedentarism fiind atestată în izvoarele antice. Aceștia cultivau cereale precum orz, secară, linte, bob și mai multe varietăți de grâu. Foloseau plugul cu brăzdar și cuțit de fier, iar ca unelte utilizau coase lungi, seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru tăiatul viței-de-vie, târnăcoape,Citește
Vocaţia de a fi slugă
„Laşitatea este cel mai mare viciu” spunea Mihail Bulgakov într-unul din cele mai bune romane ale secolului XX. Un roman care ne poartă într-o călătorie în Moscova anilor 1930, care priveşte vizita Satanei, deghizat in profesorul Woland şi alaiul său, de departe motanul Behemoth fiind cel mai versatil, umoristic siCitește
Comoara regelui Decebal, în istoriografie
Existenţa tezaurului regelui Decebal este una dintre cele mai fascinante enigme ale istoriei româneşti. Ea vizează afirmaţiile lui Dio Cassius după care, în urma cuceririi romane, au fost descoperite şi comorile lui Decebal, care se aflau sub râul Sargeţia din apropierea Sarmisegetuzei. „Căci a abătut râul cu ajutorul unor prizonieriCitește
Carul cu boi, ilustrarea unei lumi idilice în pictura lui Nicolae Grigorescu
Tema carului cu boi ocupă un loc central în opera grigoresciană, dintr-un total de aproape 3000 de lucrări, ce includ și partea de grafică, ea însumând aproximativ 300 de reprezentări sub diferite forme. Lucrarea ”Car cu boi”, realizată în anul 1897, atunci când Grigorescu deja se afla în plinăCitește
Ce înseamnă “Dacia”, “Regatul lui Decebal” şi “Dacia Romană”. Află care sunt diferenţele
Confuzia pe care istoria agreată oficial o creează în rândul tinerilor elevi (şi nu numai), este aceea că Dacia, ca teritoriu istoric locuit de neamurile dacilor şi geţilor, ar fi acelaşi lucru cu Dacia Romană, provincie creată după anul 106 pe temeliile regatului lui Decebal (dar fără să cuprindă toatăCitește
Alexandru Ioan Cuza, cel dintâi domnitor al României
S-au împlinit în acest an 155 de ani de la abdicarea forțată a ultimului domnitor român, Alexandru Ioan Cuza. În perfectă concordanţă cu veacul în care a trăit, acesta reprezintă una dintre figurile luminoase ale istoriei românilor. Toate reformele liberale adoptate pe timpul domniei sale, au dat României o structurăCitește
Considerații istorice privind existența Cimitirului Internațional al Eroilor de la Tîrgu-Jiu
Tîrgu-Jiul s-a numărat printre primele orașe ocupate de către armatele germane și austro-ungare în timpul Primului Război Mondial, alături de alte localitățile gorjene care au suferit, începând cu prima jumătate a lunii noiembrie 1916, o ocupație dură timp de doi ani, cu multe privațiuni, lipsuri, rechiziții de alimente și materiale,Citește
1806-1812 – CÂND RUȘII NE-AU FURAT PENTRU SECOLE ÎNTREGI
Autor: Mircea Gheorgheosu În secolele XVIII-XIX, Țările Române devin „obiect al tranzacţiei dintre marile puteri”, fiind târguite și scoase la mezat în funcție de interes. Atunci, ca și acum (ambasadorul Kuzmin zice la București că anexarea Basarabiei de către Rusia a însemnat “renașterea Moldovei ca stat”), rușii au prezentat ocupațiaCitește
Răzvan-Cristian Bîgiu: În alte țări istoria națională este studiată în mai multe ore pe săptămână
Emisiunea realizată de Alexandru Săraru reprezintă o sursă de informare atât pentru cei pasionați, cât și pentru cei care au înțeles rolul istoriei în viețile noastre. Dorința este aceea de a atrage pe cât mai mulți în cunoașterea trecutului nostru. Invitat în cadrul emisiunii de la 1859.eu în care s-aCitește
IOAN VODĂ AL III-LEA, MOLDOVEANUL CARE S-A BĂTUT CU FURTUNA
Autor: Mircea Gheorgheosu Ioan Vodă al III-lea, raportat la secolul în care a trăit și la întreg spațiul european, s-a remarcat ca un mare administrator, un dibaci politician și un strateg de geniu. Strănepot al lui Ștefan cel Mare, a fost fiu al lui Ștefăniță Vodă cu o armeancă, deCitește
Mircea la Rovine și categorica victorie împotriva lui Baiazid
Locația exactă a luptei de la Rovine este una încă disputată de istorici, informațiile din diverse surse contemporane bătăliei ori imediat ulterioare fiind, deseori, contradictorii. Astfel, unele cronici turcești amintesc ca loc undeva pe cursul Argeșului, în timp ce alte surse vorbesc despre cursul Dunării. Două cronici, una sărbească șiCitește
Liviu Burcea: Fără Cuza, Unirea Principatelor Române nu ar fi avut același răsunet
În cadrul emisiunii din data de 11 februarie s-a discutat despre abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza din noaptea de 10 spre 11 februarie 1866. La invitația lui Alexandru Săraru, domnul Liviu Burcea , membru al Grupului Civic National Pentru Cinstirea Eroilor consideră că „fară Cuza, Unirea Principatelor Române nu arCitește
Bătălia de la Vaslui: o victorie istorică a românilor împotriva marelui Imperiu Otoman
Bătălia de la Vaslui a rămas în istoria națională, dar și în cea europeană, drept un moment cu profund impact în politica secolului al XV-lea, încadrându-se în rândul clipelor de glorie ale poporului nostru. Și astăzi, după secole întregi, strategia românilor, în urma căreia aceștia au reușit să contrabalanseze unCitește
9 februarie 474 – Încoronarea lui Flavius Zenon (425 – 491)
Poate prea puțin cunoscut, Flavius Zenon a fost co-împărat al Imperiului Bizantin. A fost încoronat de două ori: între 9 februarie 474 și 475 și din nou între 476 și 9 aprilie 491. În timpul său s-a prabușit Imperiul Roman de Apus. Cu toate acestea, a reușit să tină peCitește
Abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, opera „Coaliției Potrivnice”
În data de 5 ianuarie 1859 și apoi în data de 24 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza este ales domnitor în Moldova și apoi în Țara Românească. Trebuie să precizăm că vorbim despre acea Moldova rămasă până la Prut după ce imperiul țarist anexase în anul 1812 jumătatea situată laCitește
Cum a declanșat aurul dacilor prima recesiune și prima inflație din lume
Omenirea a cunoscut, mai ales în perioadele recente, momente de criză financiară, cu impact major asupra tuturor activităților economice. Putem exemplifica cu Marea Depresie din SUA anilor 1929-1939 sau cu Marea Recesiune din perioada 2007-2009. Puţini ştiu, însă, că prima recesiune atestată din punct de vedere istoric s-a petrecut înCitește
Misterele zilei istorice de 5 ianuarie 1859-Alegerea Colonelului Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Moldovei
Alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 a fost o acțiune de mare anvergură a unioniștilor români, care cu patriotism, spirit de sacrificiu, eroism, dăruire și profesionalism au reușit să îl aleagă pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și să combată acțiunile de falsificare și comploturile care doreau împiedicarea Unirii, reglementate de Convenția de la Paris din 1858.Citește
Tudor Vladimirescu – portret de erou și revoluționar
Tudor Vladimirescu este prima personalitate a României moderne care a deschis calea spre modernizarea politică și socială a României.Citește
Mihai Viteazul între unirea românilor și refacerea Imperiului Bizantin
Mihai Viteazul a acționat pe două planuri: posibilia refacere a Imperiului Bizantin și realizarea unirii românilor din Țara Românească, Moldova și Transilvania.
Citește
Propaganda de război – intre convingere si manipulare
Propaganda este folosită încă de câteva secole, însă o amploare importantă a avut-o începând cu primul război mondial și a fost alimentată de necesitatea recrutării soldaților în armată, creșterea moralului celor de acasă, care așteptau cu sufletul la gură noutăți de pe front, ulterior un rol important fiind încercările deCitește
Erich Ludendorff, generalul german de la care a pornit nazismul
Erich Ludendorff este un important general german născut în 1865 în Kruszewnia(Polonia de astăzi) și care a avut un rol determinant pe scena politică și militară a Germaniei în ultimii ani ai primului război mondial. În perioada de sfârșit al primului război mondial și apoi după a ținut un discursCitește
Obiecte cu poveste – descoperite dupa mai bine de un secol
Membrii asociatiei Prospectorii Istoriei ne prezintă câteva din obiectele autentice care au aparținut soldaților care au luptat în primul război mondial pe Valea Trotușului și Valea Oituzului. Acestea au fost recuperate de pe câmpul de luptă al acelor vremuri, iar după mii de ore de curățare și restaurare, acesti oameniCitește
Traditia jocului ursului de sarbatorile de iarna – istoric
Tradiția Ursului în Carpați. În penultima zi a fiecărui an, obiceiurile de iarnă se serbează pe Valea Trotusului, devenind un punct de atracție și pentru turiști în ultimii ani, în special în orașele Comănești și Dărmănești. Acest obicei este cunoscut pe scară mai largă începând cu anii 1800, iar laCitește
Care este legătura între Burebista, Decebal, Mihai Viteazul și regele Ferdinand?
Care este legătura între Burebista, Decebal, Mihai Viteazul și regele Ferdinand I? Aceste meleaguri au fost locuite de către români din cele mai vechi timpuri. Sigur că nu așa își spuneau locuitorii acestor locuri acum 5 000 de ani, acum 2 000 de ani și nici acum 1 000 deCitește
23 august 1944- calea spre comunism
În data de 23 august 1939 Rusia și Germania semnau un pact ce prevedea o anexă secretă ce viza anexarea Basarabiei de către ruși. Urma o înțelegere între Hitler și Stalin prin care se împărțea Europa după bunul plac și peste dorința de libertate a popoarelor lumii. Tratatele de paceCitește
Cine l-a ucis pe Tudor Vladimirescu? Sfârșitul tragic al tânărului revoluționar român
În anul de grație 1780 avea să se nască în Gorj, în satul Vladimir, marele revoluționar român Tudor Vladimirescu. Alexandru Ipsilante era domnitor la acel moment în Țara Românească. Erau vremuri grele, de adâncă încercare pentru români. Guvernarea fanariotă și nenumăratele războaie purtate pe pământurile românești aveau să facă viațaCitește
A salvat sau a masacrat Ion Antonescu pe evrei?
Ion Antonescu a preluat conducerea României în 1940 după ce, sub presiunea armelor, aceasta pierduse teritorii importante. Nemulțumirea românilor față de situația din țară era mare. Se căutau vinovați și o parte erau interni iar alții externi. URSS, Ungaria și Bulgatia erau statele ce se înfruptaseră din pământul românesc, țaraCitește
Mareșalul Ion Antonescu și impostorul Horia Sima!?
În 1919 locotenent-colonel Ion Victor Antonescu, împreună cu generalul Prezan, executau operațiunile militare de ocupare a Budapestei. Aceste acțiuni erau necesare în vederea consolidării internaționale a marelui act istoric de la 1 decembrie 1918 și care adusese, pentru prima dată în istoria modernă a românilor, toate teritoriilor locuite majoritar deCitește
1 decembrie 1918: o simplă întâmplare sau un plan bine pus la punct de către români?
Se vorbește de multe ori despre 1 decembrie 1918 ca despre o zi divină, o șansă unică în viață de care am știut să profităm. Realitatea însă alta: Marea Unire de la Alba Iulia a reprezentat un proiect bine gândit de înaintași și implementat cu seriozitate. Nu a fost vorbaCitește
Putea România lui Antonescu să blocheze armata rusă pe linia Carpați – Siret?
Istoria nu se poate scrie cu dacă, însă oamenii au dreptul să își pună întrebări cu privire la consecințele probabile ale unor acțiuni istorice. Pe 23 august 1944 mareșalul Ion Victor Antonescu avea să fie arestat la ordinul regelui Mihai, cel care conducea formal România, dar în umbra unui complotCitește
Pe 27 august 1991 Moldova și-a cerut independența față de URSS în vederea Unirii cu România… ce a urmat e incredibil
În 1917, în plin război mondial, avea să înceapă revoluția bolșevică din Imperiul Țarist. În foarte scurt timp, dispunând de resurse importante de bani, ea s-a extins în tot imperiul. Țarul și familia sa aveau să fie arestați și apoi executați. Bolșevicii aveau să preia puterea, să scoată imperiul rusCitește
A fost legală decizia regelui Mihai I de arestare a mareșalului Antonescu?
Pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia românii din jurul munților Carpați decideau să se unească într-un singur stat unitar și indivizibil. A urmat o scurtă perioadă de pace în care relațiile României cu pierzătorii din primul război mondial au fost extrem de reci. În 1940 URSS cerea și obțineaCitește